CAPITOLUL 3: Prelucrări alfa-numerice

(continuare)

p. 40

3.2. Componente morfologice (Codul Buko modificat)

Într-o carte relativ recentă[2], care se ocupă îndeosebi de ceramica din Polonia, între secolele VIII-XI, Andrej Buko propunea o clasificare a formelor demnă de atenţie. Sistemul pleacă de la definirea a patru părţi morfologic fundamentale: 1 = partea inferioară a corpului; 2 = partea superioară a corpului; 3 = gâtul; 4 = partea superioară a marginii, respectiv buza vasului. Pe materialul ceramic studiat, Buko identifica opt combinaţii posibile pentru oalele-borcan, devenite astfel opt grupe. De exemplu, grupa întâi are toate cele patru componente amintite; grupa a doua se defineşte prin absenţa elementului 2; grupa a treia se defineşte prin absenţa elementului 3 etc. Problemele sistemului folosit de autorul polonez sunt mai multe. În primul rând sistemul nu are universalitate, fiindcă restrânge posibilităţile la materialul studiat. Pentru Buko - piciorul şi talpa vasului nu există, fiindcă se întâmplă ca formele din epoca şi arealul studiat să nu prea aibă picior, sau acesta să fie foarte discret. Părţile morfologice fundamentale sunt de fapt şase[3], nu patru. Combinaţiile de şase prezenţe/absenţe sunt mai multe decât s-ar crede[4]. Clasificarea ar fi stufoasă şi ar trebui să avem tot timpul în faţa ochilor un tabel în care să citim numele (numărul) grupei. Probleme sistemului lui Buko sunt şi de altă natură, fiindcă se amestecă criterii morfologice şi funcţionale. De exemplu, grupa A VIII[5], care ar trebui să fie oală-borcan ("A" semnifică această grupă funcţională), şi care se defineşte doar prin prezenţa componentei 1 (partea inferioară a corpului) - este pentru noi nimic altceva decât un bol. Similar, grupa A VII este un castron.

Ideea de a clasifica o formă după ceea ce “lipseşte” este însă foarte interesantă. Nu avem nevoie, de fapt, de altă clasificare, decât enumerarea părţilor lipsă. La figura 18 se exemplifică modul de utilizare a clasificării. Cifrele clasificării lui Buko au fost înlocuite cu litere, pentru a nu crea confuzii între clasificarea alfa-numerică şi interpretarea numerică (16 ar trebui interpretat "unu-şase", nu "şaisprezece"). Părţile componente au fost denumite, tot de jos în sus, de la A la F. O formă de tipul "AB" este definită prin absenţa tălpii şi a piciorului. Enunţul "AF" înseamnă că formei îi lipseşte talpa, cât şi o margine propriu-zisă, buza vasului închizându-se spre interior. Notaţia "D" semnifică absenţa părţii superioare a corpului, ceea ce implică şi un diametru maxim unghiular sau "carenat".

În tabela de informaţii alfa-numerice a bazei de date există un câmp numit ca atare, "Cod_Buko". Informaţia poate apare redundantă, în condiţiile în care despre formă avem informaţii detaliate şi precise despre formă, furnizate de măsurătorile şi prelucrările numerice. Pentru a obţine lămuriri ar trebui însă să deschidem tabela de informaţii numerice, să căutăm înregistrarea respectivă, apoi să cercetăm anume câmpuri (căutarea se derulează în circa 60 de câmpuri, sau coloane). Acest efort pentru corelarea datelor ar fi prea mare. Codul Buko modificat prezintă avantajele unei mnemonici foarte simple şi o expresie condensată a caracteristicilor fundamentale.

Datele numerice însă nu pot lipsi. Enunţul "O" (= toate părţile prezente; vezi Figura 18) nu poate fi ultima expresie a morfologiei. Codul Buko modificat poate fi însă angajat ca un complement folositor pentru cei care se mulţumesc cu prelevarea câtorva dimensiuni definitorii, ca diametrele, înălţimea totală şi înălţimea inferioară[6]. Un astfel de sistem nu poate lucra însă decât cu forme întregi. Or, vasele întregi sunt foarte puţine.

ÎNAPOI LA SUMAR VOLUMUL I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE - § 3.3. (accidente morfologice)

---

[2] BUKO 1990.

[3] Iar, aşa cum tocmai am văzut în capitolul 2, în cazul formelor cu segment cilindric median – sunt 7 (vezi figurile 17 şi 18, de la planşa V).

[4] Dacă am calculat bine, sunt 57 de combinaţii.

[5] BUKO 1990, fig. 118.

[6] RUSANOVA 1976, p. 5-10. Opţiunea de măsurare şi stocare a înălţimii superioare este recomandabilă numai pentru materialul ceramic rezultat dintr-o necropolă. Într-o aşezare, jumătăţile superioare care se pot reconstitui sunt mult mai numeroase.